Ma amuza oamenii care nu se bazeaza pe nimic cand acuza. Nu stiu daca e egoism, invidie, dezinformare, prostie sau ..naiba stie ce altceva cand fac asta.

O sa trec in revista acuzele aduse mie legate de ceea ce scriu sau fac “in online”:

- am fost acuzat ca m-am dat cu PDL-ul cand pe blogul meu erau reclame cu Basescu.. Apoi Geoana, apoi Crin.. pai da, asa lucreaza Google adSense..iti baga reclamele pe nas in functie de continutul saitului…asta nu inseamna ca eram aservit politic. )

- am fost acuzat ca sunt platit pentru ceea ce scriu. Wow ! Ar insemna sa am un salariu infim ))  care tinde spre zero. Asta a fost buna !

- am fost acuzat ca fac pe desteptul. Daca asta insemna a-ti exprima opinia in anumite privinte LIBER..  e posibil sa nu fii depasit momentul anilor ‘90.

- am fost acuzat ca mi-am vandut reteaua de cartier dezvoltata de mine ca “muream de foame” (chiar asta a  fost expresia). Sper ca acea persoana sa fii invatat de atunci ca o afacere presupune atat cumparare, cat si vanzare de active. Un nene mai invatat ca mine spunea ca investitorii isi fabrica propriile active in scopul vanzarii, in paralel cu cumpararea altora…poate asta da de gandit.

- am fost acuzat ca sunt fraier pentru ca nu ma bag in niciun partid politic pentru a lua contracte. Nu multumesc, iau si fara asta contracte si o fac de pe scaunul meu, nu de pe unul disponibil 4 ani.

Am raspuns sumar catorva acuze. Acum ma simt cu 0, 4532% mai bine.

Sursa foto: babyonline.ro

Mă amuză cei care îşi achiziţionează o maşină deloc ieftină (în general second hand) şi apoi se plâng de costurile de întreţinere. Pentru că aşa-i românul, adept al conceptului “mă descurc eu după, s-o văd a mea”.

Mă întreb câţi dintre cei care-şi iau o maşină îşi fac un calcul al costurilor anuale şi ţin cont de:

În ultimele zile am fost întrebat de ce nu mai scriu pe blog, la ce mai lucrez, ce mai fac în general…

Faptul că din Ţ motive nu am scris nu înseamnă că nu aveam ce. Adevărul pe care nu l-am spus niciodată public este că sunt un foarte mare comod. Recunosc ! Nu am înţeles niciodată cum în aceeaşi persoană pot “convieţui” comoditatea cu ambiţia, cu idealurile. Culmea dreaq este că în cazul meu în proportie de 94,67534% din cazuri învinge ambiţia. Probabil si de asta ajung si la rezultate. La fel de probabil tot de asta imi atrg si antipatii. Dar de, să fii pe placul tuturor insemnă să fii in dizgratia tuturor. Mai recunosc că stările prin care trec sinapsele mele între faza de comoditate şi aia de rezultat concretizat îmi ia ceva timp şi-mi omoară cam 356752 neuroni/secundă.

Daca vreti sa aflati detalii despre Matt click aici !

Reiau postul meu datat august 2008:

De ceva timp îmi doresc să scriu despre asta. Subiectul fiind extrem de vast, nu-mi propun să-l abordez în totalitate. Dacă cel puţin o idee transmit sau se naşte în mintea unora dintre cititori un semn de întrebare.. mă declar mulţumit !

Idei de plecare:

1. Matematic vorbind, majoritatea oamenilor se regăsesc în următoarea situaţie (în medie, numărul de ore alocate unei anumite activităţi raportat la 24 de ore): aproximativ 7 ore somn necesare organismului, 1 oră necesară îngrijirii personale zilnice, 1 oră alocată celor 3 mese (am fost exigent aici), în medie 8-9 ore alocate serviciului, poate de multe ori 1-2 ore alocate drumului până la job. Rămân zilnic (exceptând weekendul) 4-5 ore în care efectiv putem sta cu familia (din categoria “timp liber” .. . Nu am luat în calcul weekendurile muncite, orele peste program, orele alocate cumpărăturilor etc. Ideea cred că aţi priceput-o..

2. Cei ce (poate chiar şi parţial) se regăsesc în cele scrise la punctul 1. constituie 95 % din populaţia globului şi deţin în totalitate 5% din bogăţiile Terrei, deci muncesc pentru cei 5% din bogataşii lumii ce deţin 95% din resursele Pământului. Frumos, nu ?

3. Cei aflaţi în categoria 1. au în cel mai fericit caz posibilitatea petrecerii unui concediu de 30 de zile / an …. în restul anului ei merg zilnic la job pentru acelaşi venit activ necesar plăţilor de facturi curente pentru întreţinere, din eventualul surplus ei se distrează în doze mici în weekenduri sau îşi pot permite un concediu mai lung şi într-un loc frumos.

4. Cel mai bine cei aflaţi la punctul 1. sunt caracterizaţi de cadranele 1, 2, chiar şi 3 ale lui Kiyosaki (includem aici, angajaţii, liber profesioniştii, dar şi posesorii de afaceri)

5. Cei aflaţi în categoria 1 fac următorul schimb: vânzare de timp contra câştig activ.

Întrebări (poate) retorice:

• Ce s-ar întâmplă dacă am fi capabili să cumpărăm timpul prin obţinerea de câştig pasiv ?
• Ce s-ar întâmplă dacă toţi am cunoaşte cele 4 categorii în care se împart oamenii dpdv financiar şi am tinde către “migrarea” către statutul de investitori, chiar dacă asta ar fi o utopie ca toţi cei porniţi la drum să atingă acel nivel (profesional şi financiar)
• Muncim pentru bani sau lăsăm banii să muncească pentru noi ? Ce facem ca să-i obţinem ..că deh….teoria “sună bine” !?
• Dar de ce s-o facem ?
• Şi mâine o să ne vindem timpul ?