Învăţ din criticile argumentate ale unora referitoare la munca mea sau a oamenilor cu care lucrez. Nu suport în schimb persoanele care se pronunţa în privinţa valorii unui serviciu atunci când habar nu au despre ce vorbesc. Am decis să scriu acest mic post pe blog pornind de la următorul dialog destul de des întâlnit în activitatea mea:

"- Domne’ cam cât costă un site ?

 - Depinde de site, îi zic respectivului…Un site de prezentare porneşte de undeva de la 3-400 de euro + tva. Termenul de execuţie fiind de 2-3 săptămâni (depinzând şi de cât de repede se mişcă beneficiarul cu furnizarea documentaţiei)

 - Aşa de scump ?"

Am plecat de la ideea că un site poate aduce trei lucruri favorabile pentru o firmă / instituţie / persoană: acces la informaţie, acces la bani sau .. ambele. Ca o firmă să se ocupe de o serie de etape / servicii dedicate până ca un beneficiar să aibă acces la cele scrise mai sus… munca este multă şi făcută cu ceva neuroni, neuroni tociţi de cele mai multe ori în facultăţi de renume  sau şi mai tociţi de atitudinea mentalităţile nu tocmai postdecembriste ale unora (includ aici etapele de inregistrare, gazduire, proiectare, realizare site, actualizare, consultanta, promovare + suportul aferent pe parcursul tuturor acestor etape)

Pun în balans activitatea unei firmei mici de servicii web şi cea prestată de o echipă cu acelaşi număr de membrii care realizează o muncă brută, fizică, al cărui efort intelectual tinde către zero. Am contactat de curând o echipă de tineri ce se ocupau de izolaţiile cu polistiren ale pereţilor exteriori ai blocurilor. Cele mai mici "scoruri" aproape le depăşeau pe cele încasate de noi prestând o altfel de muncă (să-i spunem "cu cap") în acelaşi număr de zile.

 Ne mai mirăm de ce nu găsim forţă de muncă calificată în domeniul IT, de ce ne pleacă tinerii din oraş sau din ţara.

Atunci când o să fiu întrebat din nou "de ce aşa de scump?" nu am decât să-i spun individului: "Scump comparativ cu ce ? Cu muncă unor zidari sau simplii muncitori ce lipesc pe faţadele blocurilor plăci de polistiren ?"

Romania. Tg-Jiu. Anul de gratie 2008. Tronsonul de centura dintre Kaufland si turnul CET. Nu am putut rata momentul de a face o poza din masina  (cu un banal N70) unei Dacii carosate ,care tragea (probabil) in viteza a doua un …cal. Comentariile mele sunt de prisos…

Of-offf, mai-maiii…

Am preferat sa merg in vacanta cu trenul. Mai mult timp pierdut, poate mai multi nervi, dar mai putine griji. Griji de care nu aveam nevoie.

Am decis sa fac publice cateva instantanee cu tenta usor comica (zambete sunt optionale, persoanele extrem de sobre sau care sufera de lipsa cronica de umor sunt rugate sa inchida fereastra – cea a blogului, nu cea din incapere..)

1 (adica..unu)

Romanii sunt … romani !  Au ajuns sa-si lege cainele de tren si sa avertizeze printr-un afis ca patrupedul este "ciine rau". Nu eram in Caracal, ci undeva langa Cernavoda.. Repet: cainele era legat ! )

Iata si afisul vizibil pe geamul de la tren (in detaliu):

2. (adica …"subiectu’ " doi)

Dezlegati voi misterul acestei "descoperiri"… "- Ups ce-i aici ?!"

3. (a treia faza)

Bine ca maimutza avea rochita… ca in rest… "Ah ce bate vantu’ si mi-o zboara…"

4. (patru)

O fantoma pe plaja (alias Mitrut Stanoiu – sa nu ziceti voi ca nu pun poze cu mine ) ). Vantul era de vina si ideea mea …

5. (cinci – din categoria "desene XXX pe asfalt")

Undeva pe faleza din Mangalia…

6. (sase-sase … poza cu kaka)

7. (sapte – Guliver in tara piticilor)

Guliver alaturi de o salupa….

Este socant sa vezi asemenea pasari gratioase intr-un loc pe care l-ai crede ostil lor. Aproape zilnic, timp de 6 zile, am vazut intr-un mic golf de langa Mangalia un grup de maxim 8-9 lebede. Erau in acea zona atractia turistlor. Zeci de aparate foto si telefoane erau aproape de fiecare data indreptate spre ele. Le devenisera prieteni si colegi de mediu acvatic pescarusii. Copiii si cei aflati pe plaja le indopau cu alimente (in special paine, fructe, dulciuri).

Cateva poze pentru voi .. de cateva dintre ele sunt extrem de incantat ..

Imi este greu sa aduc comentarii primei fotografii… ma simt norocos ca am apasat pe buton in acel moment. Sunt un simplu amator in ale fotografiei..dar niciodata nu m-am simtit atat de bine ca atunci cand am vazut ce a iesit.. lentilele Canon au si ele un cuvant de spus. Gratie, eleganta, iubire…restul este doar culoare..

Iata lebedele imprietenindu-se cu copiii care se balaceau la malul marii

Acomodandu-se alaturi de pescarusi si cautand printre algele marine si scoici…